De mult timp îmi doream să ajung în Munții Apuseni, la Dumești, să pot trăi magia răsăritului despre care am tot auzit.
Weekend-ul trecut am reușit să îmi îndeplinesc această dorință. După o călătorie destul de obositoare datorită drumului deteriorat, am ajuns în satul Sub Piatră din Comuna Sălciua. Satul este situat la doar câțiva kilometri de dealurile de la Dumești fiind astfel o variantă potrivită pentru a înopta.
Ne-am cazat la Totu’ Bun, o pensiune foartă drăguță, unde toată lumea pune suflet în ceea ce face. Mâncarea a fost absolut delicioasă, peisajul genial iar gazdele foarte prietenoase.
Încă nu se crăpase de zi și eram deja pe ulița care leagă satul Sub Piatră de Dumești. După aproximativ 10 minute, am parcat mașina și am luat-o la pas peste dealuri. Era atât de dimineață încât nici ciobanul nici câinii de la stână nu se treziseră. Abia așteptam să ajung în vârful dealului să pot trăi și fotografia magia răsăritului.
După câteva zeci de minute de așteptare, magia a avut loc. Ceața s-a ridicat, iar soarele a răsărit de peste dealuri. Nu are rost să încerc să descriu în cuvinte ceea ce am trăit, deoarece fotografiile o vor face în locul meu și o vor face mult mai bine.
septembrie 2017