Sat. Oct 12th, 2024

La noi la munte este cea mai faină căsuța din Munții Apuseni, cel puțin pentru noi. Ascunsă în inima naturii, departe, departe de gălăgia orașelor și forfota zilnică, reprezintă o oază de liniște și relaxare ideală pentru o familie sau un grup de prieteni.

AM REVENIT CU DRAG AICI

Am fost pentru prima dată aici în septembrie 2020.

Vara trecută, la câteva luni de la începutul pandemiei, Sandra a rezervat două nopți pentru a ne izola în acest loc frumos. Îmi plac surprizele, așa că deobicei când Sandra alege cazarea, eu aleg să o văd doar la fața locului. 🙂

Era o zi superbă de toamnă, cu temperaturi de 20-25 grade, cerul senin cu câte un nor ici colo rătăcit. Când am ajuns, m-am îndrăgostit iremediabil de acest loc. Am prelungit șederea cu încă două zile și deja îmi imaginam viața la bătrânețe în aceast loc.

După câteva luni, am revenit. Am vrut să vedem cum arată și iarna. Chiar dacă am avut parte de puțină zăpadă acest an, aici nu a lipsit. Am înțeles de la localnici că așa e iarna acolo, întreg peisajul este îmbrăcat în alb.

Urmărește vlog-ul de toamnă :

Urmărește vlog-ul de iarnă:

Dacă îți plac vlog-urile, nu ezita să te abonezi la canalul de Youtube. Astfel vom fi împreună în următoarele călătorii. Mulțumim!

CE AM DESCOPERIT ?

În timpul scurs de la ultima noastră vizită, gazdele noastre au reușit să construiască o căbănuță de lemn. Astfel, numărul maxim de persoane care pot fi găzduite a crescut la 10. Noua căbănuță a fost echipată cu ferestre generoase și luminoase, de unde se poate savura cafeaua și admira întregul peisaj. Absolut genial!

În noua căsuță a fost gândit și un loc cochet și rustic, unde se poate sta la taclale, la o pălincă, un boardgame sau fiecare ce dorește deoarece au loc toți membrii grupului.

TURISM CA LA CARTE

Gazdele au în plan dezvoltarea turismului în satul Mătișești. Totul este gândit foarte bine. Localnicii vor fi implicați activ, practic se va crea o sinergie din care va avea toată lumea de câștigat.

Noi am comandat de la doamna Maria din sat diverse bunătățuri pe care ni le-a adus chiar acasă venind prin zăpadă câteva sute de metri. Plăcinte cu brânză sărată coapte pe lespede, gogoși cu ciocolată și papanași cu dulceață, toate super delicioase de îmi plouă în gură și acum când mă uit peste fotografii.

CONTACT

Această postare nu este o reclamă plătită. Noi am fost în acest loc cu drag. Acest articol și vlogul sunt părerile noastre subiective și sincere. 🙂

Deoarece am primit multe întrebări atât pe YouTube cât și pe Instagram despre locație și cum se poate rezerva vă las aici toate informațiile necesare.

Îi puteți găsi pe site-ul oficial : lanoilamunte.ro

Îi mai puteți găsi pe Instagram : @lanoilamunte

Îi mai puteți găsi și pe airbnb. Dacă nu aveți cont, puteți folosi acest link să creați unul. La prima rezervre veți primi un discount de până la 250 LEI, iar noi vom primi un mic voucher care ne va ajuta să călătorim, fotografiem, filmăm și postăm în continuare.

Mulțumim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *