Mon. Apr 29th, 2024

Prima excursie mai serioasă după perioada de izolare a avut ca destinație satul Fundata și frumoasele împrejurimi din zonă. 

Fundata este localizată în județul Brașov, la altitudinea de 1360 metri, fiind astfel cea mai înaltă localitate din România. Datorită localizării, ne-am bucurat de peisaje fotogenice, mâncare tradițională delicioasă și cel mai curat aer! 

Cât a fost ziua de lungă, am hoinărit de la răsărit până la apus. Cele trei zile petrecute în această zonă au trecut cât am clipit. Ne-am bucurat sufletul, retina și senzorii aparatelor de fotografiat cu răsărituri superbe, având în prin plan satele din zonă : Fundata, Șirnea și Moieciu străjuite de Munții Bucegi și Piatra Craiului.

Din perspectiva mea, Șirnea este cel mai frumos și mai fotogenic, fiind situat într-o vale mai retrasă, departe de zgomotul mașinilor. Dacă ai ocazia să ajungi la un răsărit aici, nu trebuie să o ratezi!

Chiar dacă nu era în plan, am ajuns din întâmplare pe Cheile Dâmbovicioarei. Traseul este super frumos, iar dacă ai o dronă, cu siguranță vei putea obține cadre unice și spectaculoase.

Costul cazării în zonă variază în funcție de tipul de cazare și dorințele fiecăruia. Noi am plătit 190 Lei / noapte / cameră dublă cu mic dejun tradițional inclus. Cu siguranță a meritat!

Mai jos puteți urmări vlog-ul realizat în cele trei zile petrecute și o galerie foto pentru a vă forma o imagine mai bună. Dacă vreți să fiți la curent cu următoarele materiale, nu uitați să vă abonați la canalul de YouTube!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *