După trei zile perfecte petrecute pe insula Phu Quoc, sosise momentul de luat rămas bun. Cu părere de rău am urcat pe “Super Dong”, ferryboat-ul care face legătura între insulă și țărm. Două ore mai târziu am sosit în portul din orășelul Rach Gia și m-am dus direct către casa de bilete.
După ce am comunicat prin semne câteva minute cu vânzătoarea, am aflat că în următoarele minute va pleca un autobuz spre Can Tho, cel mai mare oraș din Delta Mekong. Am cumpărat un bilet în grabă și am fugit să prind autobuzul. Călătoria a durat cam trei-patru ore, nu mai știu sigur, deoarece am adormit cum m-am așezat pe scaun.
Odată ajuns în orașul Can Tho, am închiriat o cameră la un Guesthouse numit Thao Anh. Propietara cazării era o tinerică de aproximativ 30 ani, cu părul tuns scurt, haioasă, prietenoasă și față de majoritatea vietnamezilor ea chiar vorbea engleză. Numele ei era Thao Anh. 🙂 Neavând vreun plan stabilit pentru următoarele două zile ce vor urma, m-am lăsat pe mâna ei cu partea organizatorică și itinerariul prin Can Tho și Delta Mekong.
Am început să iau la pas cartierul unde locuiam în Can Tho, în căutare de oameni, de povești și de cadre. Am întâlnit un grup de bărbați care se relaxau jucând table chinezești pe trotuar. Oservându-mă că îi urmăresc cu o oarecare curiozitate, m-au invitat între ei pentru a-i studia și fotografia mai bine. La câteva străzi distanță, am dat de o petrecere de nuntă tradiționala pe cale să înceapă. Era organizată atât de banal – scaune și mese mici, din plastic, mâncarea urma să fie servită dintr-un platou comun acoperit cu un celofan, o poză cu mirii era înrămată și atârnată pentru informarea publicului. Toată această scenă se petrecea pe stradă, la fel cum se întâmplă cu toate lucrurile în Vietnam. Fascinat de tot ceea ce mă înconjura am continuat să hoinăresc prin oraș fără să țin cont de trecerea timpului iar la finalul zilei am avut parte de un apus atât de frumos și colorat pe străduțele ticsite de motorete.
Următoarea zi, era aproape ora 5 dimineața când am coborât din cameră la recepția cazării unde l-am cunoscut pe Kai, un student de 22 de ani care își câștiga bănuții de buzunar fiind ghid part time în Delta Mekong. Soarele nu răsărise când ne-am urcat în bărcuța de lemn cu care a urmat să navigăm câteva ore pe canalele și sătucurile din Delta Mekong observând astfel cum își petrec localnicii o zi din viață. Principalele activități sunt pescuitul și agricultura iar în fiecare dimineață înainte de răsăritul soarelui se organizează două piețe plutitoare unde își expun și vând legumele, fructele sau chiar mâncare gătită direct din barca de lemn.
După câteva ore când marfa este pe sfârșite, toată lumea pleacă spre casă, chiar și noi deoarece aveam de prins un avion în aeroportulul Tan Son Nhat din Saigon spre o nouă destinație.